Dragoș PredaSecretar de Stat, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor

Dragoș Cosmin Lucian PREDA este fost bursier la două școli de renume internațional: Ecole Naționale d’Administration (ENA) (al 50-lea bursier al Guvernului Republicii franceze în cei 65 de ani de existență ai ENA) și Paris 1 Pantheon – Sorbonne; deține un master în Relații Internaționale la Universitatea Paris 1, Panthéon-Sorbonne, Paris, un alt master în Istoria relațiilor internaționale tot la Universitatea Paris 1, Panthéon-Sorbonne, Paris și alte numeroase cursuri în țara și în străinătate.

A fost premiat în prima ediție a “Galei Forbes România 30 sub 30” și a primit o serie întreagă de distincții din partea societății civile și nu numai pentru implicare sa în plan social și dezvoltarea a numeroase proiecte cu impact major.

Prin activitatea de până acum, Dragoș Preda a demonstrat că este un profesionist axat pe rezultate, cu o expertiză bazată pe o vastă experiență în administrația publică centrală, cât și la nivel local în state europene, precum și în cadrul grupurilor de experți (XG) de la nivelul Uniunii Europene, a participat la elaborarea a 5 strategii naționale și numeroase alte modificări sau actualizări ale cadrului legislativ.

Dragoș Preda are și o experiență de peste 10 ani în domeniul schimbului educațional internațional (alături de LSRS, Liga Studenților Români din Străinătate) fiind și co-organizator al primului eveniment de interes larg dedicat educației, Forumul Educației 2010, precum și al următoarelor două ediții din 2011 și 2012.

A demonstrat experiență în managementul proiectelor, administrarea personalului și relații publice, manager de proiect a două programe majore finanțate de UE pentru dezvoltarea mediului antreprenorial.

A lucrat, atât în cadrul MApN, pe programe precum GMES, Goalkeeper database etc. sau în cadrul MTS, alături de colegii de la INCS, pentru dezvoltarea unor platforme precum DC4AC, susțînând și dezvoltarea Registrului Biomotric al Populației, fiind activ în ultimii ani în domenii legate de Orașele Inteligente alături de Jumptosmart.ro (și nu numai) și, lansând, mai recent, dezbaterile sub titlul FutureSkills, a căror inaugurare a fost onorată de prezența Președintelui României, domnul Klaus Iohannis.

Dragoș Preda face parte , de asemenea, din nodul România al Proiectului Millenium inițiat de către Smithsonian Institution, The Futures Group International și United Nations University (UNU), fiind definit de un spirit temerar căutând să transpună pragmatic noi orizonturi.

Dragoș PREDA este fondator și membru a numeroase organizații, unele dintre acestea marcând profund societatea română de pretutindeni: Liga Studenților Români din Străinătate – cea mai vastă comunitate din afară granițelor, Fundația CAESAR, Clubul pentru România, IRSCA Gifted Education, Rotary Club București Cișmigiu, INACO – Inițiativa pentru Competitivitate etc.