România post-pandemică și antidotul digital

Florin Godean: Reset la normalitate

Ultimele 5 luni ale lui 2020 au reușit să schimbe lumea mai mult decât ne dăm seama la prima vedere. Lăsând la o parte faptul că aproape toată planeta a trebuit să petreacă o bună perioadă de timp închisă în casă, s-au pus în mișcare o serie de schimbări care vor avea impact pe termen lung în multe domenii. Sectorul office și IT au descoperit că lucrul de acasă poate fi mai productiv chiar dacă “birourile de acasă” nu au fost adecvat dimensionate sau dotate. Statul a fost forțat să se digitalizeze pentru a evita blocajul întregului aparat și a economiei. De la admiterea online în universități, la un ANAF fără hârtii, până la cursurile la grădiniță online, transformările pe care statul a fost nevoit să le experimenteze au deschis în sfârșit cutia Pandorei cu oportunități de modernizare. 

Dar poate cea mai importantă schimbare care a început în această primăvara s-a declanșat la nivel personal. Indiferent de experiența profesională sau de statutul social nu mai suntem aceeași de acum 6 luni. Ceva s-a întâmplat. 

Colegii din echipa globală de comunicare Adecco Group au coordonat o cercetare sociologică pentru a documenta mai bine aceste schimbări. Proiectul se numește Resetting Normal: Defining the New Era of Work și examinează impactul scontat pe termen scurt și lung al pandemiei asupra resetării normelor la locul de muncă. Concluziile acestei cercetări globale sunt valabile și în piața muncii locală. Cei mai mari angajatori din România sunt companii multinaționale conectate la practicile și culturile organizaționale globale. România se alinează deja la aceste tendințe iar in curând succesul unui brand de angajator va depinde de capacitatea de adaptare a companiilor la așteptările candidaților și angajaților. Cercetarea este una interesantă și poate fi parcursă integral aici. Merită însă să ne oprim asupra unor concluzii care ne ajută să întelegem ce urmează. 

Flexibilizarea muncii 

Lumea muncii este pregătită pentru un nou model „hibrid”, trei sferturi (74%) din lucrătorii chestionați spunând că un amestec de lucru la birou și de la distanță este cea mai bună cale de urmat. Idealul universal de a petrece jumătate (51%) din timpul lor la birou și jumătate de lucru de la distanță (49%) este valabil indiferent de continent, vârstă sau statut parental. Și directorii de companii sunt de acord, cu aproape opt din zece (77%) lideri care spun că întreprinderile vor beneficia de o flexibilitate crescută. Acest lucru nu va veni fără provocări logistice și de securitate pentru echipele de IT. De curând în urma unui studiu global Bitdefender s-a constatat că jumătate din echipele de specialiștii în securitate informatică susțin că organizațiile în care activează nu au avut sau nu știu să fi avut un plan de acțiune la forță majoră (precum pandemia COVID-19). 

Contractul pe baza de ore lucrate sub semnul întrebării

O altă concluzie a cercetării ar putea anunța sfârșitul contractului pe bază de ore. Mai mult de două treimi (69%) din lucrători sunt în favoarea „muncii bazate pe rezultate”, prin care contractele se bazează pe satisfacerea nevoilor de business, mai degrabă decât să lucreze un număr fix de ore. O mare parte din directori (74%) sunt de acord că durata săptămânii de lucru trebuie revizuită. Până în prezent sisteme de evaluare a rezultatelor sau a productivității erau implementate în sectorul IT, sector familiar cu lucrul de la distanță și distribuția task-urilor în echipe multinaționale. E o chestiune de timp până când o companie din alt sector va implementa cu succes un program similar și va stabili precedentul în piața muncii. 

Conturarea unui nou profil de leadership empatic și învățarea pe tot parcursul vieții 

Pandemia a cerut un nou set de competențe de conducere și se așteaptă ca aceste așteptări să accelereze o reinventare a lidershipului actual. Inteligența emoțională a apărut în mod clar drept trăsătura definitorie a managerului de succes de astăzi, dar diferența dintre abilitățile soft este evidentă. Peste un sfert (28%) dintre cei chestionați au spus că bunăstarea lor mentală s-a înrăutățit din cauza pandemiei, doar 1 din 10 angajați își consider managerii ca fiind capabili să îi susțină emoțional. 

Similar cu nevoia de flexibilitate, rezultatele demonstrează un apetit universal pentru învățare continuă și dezvoltare de competențe noi. Șase din 10 respondenți afirmă că abilitățile lor digitale s-au îmbunătățit în timpul statului acasă, în timp ce alte două treimi (69%) sunt în căutarea unor noi perfecționări digitale în era post-pandemică. O gamă largă de competențe a fost identificată ca fiind importantă de forța de muncă, inclusiv gestionarea personalului de la distanță (65%), abilități soft (63%) și gândire creativă (55%). Regândirea dinamicii privind investițiile în capital uman nu a fost niciodată mai relevantă. Este momentul oportun să regândim invetiția în forța de muncă din punct de vedere al flexibilizării mediului și contractelor de muncă, dar și al programelor de învățare pe tot parcursul vieții.

Lumea nu se va mai putea întoarce niciodată la ce considera „normal” înainte de pandemie. Schimbarea ușoară de traiectorie din utlimele luni ne indreaptă spre o destinație cu un viitor flexibil și digitalizat în care individul va redeveni măsura tuturor lucrurilor. Indiferent dacă vorbim de educația pe tot parcursul vieții, de evaluarea digitală a productivității sau de regândirea modului în care plătim munca, statutul angajatului se va consolida și va oferi stabilitate flexibilității munci. 


Scurtă biografie: Florin Godean este Cluster Manager Adecco Romania & Ungaria. Este absolvent al Universității de Vest din Timișoara și licențiat în economie. După absolvire, s-a alăturat echipei Infotin în funcția de director general și doi ani mai târziu s-a înscris la Serviciul European de Voluntariat de la Helsinki, Finlanda. S-a alăturat Adecco România în 2004 în calitate de Director de vânzări și marketing.

 Florin a preluat rolul de Country Manager al Adecco România în 2011. Sub conducerea sa, Adecco România a devenit lider de piață, statut deținut pentru al șaptelea an consecutiv. În această perioadă cifra de afaceri a companiei aproape că s-a dublat, de la 49 milioane EURO (2011) la 89 mil. EUR EURO (2018). Începând cu 2019, Florin a preluat noul rol de Cluster Manager al Adecco România și Ungaria și conduce o echipă de 300 de colegi interni și aproape 7.500 de angajați temporari.


Acest articol face parte din proiectul “România post-pandemică și antidotul digital”, o inițiativă a Fundației C.A.E.S.A.R.

Opiniile, conținutul și originalitatea contribuției sunt atribuite exclusiv autorului și nu reprezintă în mod necesar poziția Fundației C.A.E.S.A.R. sau a partenerilor săi.

Articolele redactate sub egida acestui proiect pot fi republicate doar cu condiția indicării sursei originale (link/trimitere către articolul de pe site-ul Fundației C.A.E.S.A.R., însoțit de textul “Acest articol face parte din proiectul “România post-pandemică și antidotul digital”, o inițiativă a Fundației C.A.E.S.A.R.”). Vă rugăm să ne trimiteți și un mail pe adresa contact@fundatiacaesar.ro pentru a ne înștiința de preluarea articolului.