România post-pandemică și antidotul digital

Doina Ruști: Post-pandemic: gânduri de scriitor

Unii văd perioada de claustrare prin care am trecut ca pe o posibilitate de a reseta societatea cunoscută și de-a o lua de la capăt. Se vorbește tot mai mult despre intrarea într-o eră a distanțării și chiar despre o revenire la valorile de-acum 70 de ani. Alții ridică osanale digitalizării.

Ca scriitoare, mă îngrijorează industria cărții, dar cred într-o schimbare care va muta accentul nu doar de la cartea pe hârtie către cea electronică, ci cred că și modul de lectură va avea în curând o configurație nouă. Cu toții resimțim plăcut activitatea de investigare pe net. Diversitatea acestei lumi vaste satisface curiozitatea tipic omenească, la toate nivelurile. Am intrat în era virtualului odată cu internetul și ne-am proletarizat odată cu apariția rețelelor sociale. Mi se pare firesc, ca societatea să recunoască importanța lumii virtuală, ca parte din existență. Lumea nu se mai repede spre librării sau spre biblioteci, cititorii sunt foarte puțini – dar în același timp cei mai mulți oameni stau cu nasurile în telefon, citind continuu, butonând. Nu se poate spune că nu se citește, ci mai curând că tipul de lectură este altul. Se citește fragmentarist, pe teme, pe idei, pe cuvintele puse în circulație de micii, uneori invizibilii agenți de dirijare a lecturii. Poate că oamenii nu mai au nerv să citească integral M-me Bovary, dar au apetență încă pentru pălăria lui Ch. Bovary, pentru un portret, un pas, un parfum. Lucrurile se schimbă. Nu putem rămâne în mijlocul străzii, plângând. Adaptarea la noua ordine presupune suporturi noi, oferte de lectură noi, tipuri de scriitură nou. Nu cred în sfârșitul literaturii, ci în modalități noi de exprimare.

Cred că în toate domeniile se simțea nevoia unei reforme, iar, dintre toate, școala se afla pe locul întâi. Tocmai de aceea, sunt de părere că fenomenul literatura se va modela măcar parțial după școală. Învățatului la distanță va lua amploare. Nu în formula unor lecțiuni, ci a unui dialog real. Și părinții și profesorii au acceptat tacit ani mulți să meargă mai departe, pe vechile formule, mai degrabă din motive pragmatice. Școala a devenit locul în care părinții își duc copiii ca să scape de ei, iar profesorii, împovărați de programe stupide, acceptă să  întrețină un dialog artificial, de multe ori cu elevi muți și cu părinți a căror tot mai vehementă nemulțumire își are originile în frustrări străvechi. Noua școală, la distanță, îi va responsabiliza pe părinți și, așa cum este normal, le va reda profesorilor rolul de îndrumători spirituali. Unii vor spune că e obositor să transformi viața în video-conferință, iar eu aș răspunde că  în cazul în care volumul de cunoștințe se reduce corespunzător, școala online va deveni eficientă și va contribui la formarea personalității în mai mare măsură decât o face educația de grup. Profesorul este un om care răspunde la întrebări, dar ca acele întrebări să existe, elevul trebuie să investigheze.  Or, numai libertatea de a alege realist ceea ce vrei să înveți stimulează curiozitatea, declanșează întrebări.

Tot astfel și literatura își va schimba fața prin legea selecției.

De ani buni lumea se plânge că timpul trece prea repede. Viața de fapt s-a schimbat, iar graba intră în în modul actual de a trăi. E nevoie să luăm viteză. Când eram prin gimnaziu, priveam cu deznădejde spre anii de școală pe care-i mai aveam de făcut. Cea mai bună vârstă a unui om se duce în școală, iar lucrul acesta mi se pare nedrept. Există oameni care la 16 ani pot răsturna munții și oameni care nici după 50 de ani de învățătură nu se maturizează intelectual. Tocmai de aceea, fiecare trebuie să-și regleze timpul învățăturii, să-și aleagă domeniile și volumul de cunoștințe, iar ca să fie posibil, conținutul școlii va trebui să fie foarte divers. Nu mult, ci variat.

Toate acestea vor rezolva și “problema timpului”, aducând pe scena socială persoane adaptate noii viteze, capabile să facă mai multe lucruri în același timp, mai rapid, mai bine.

Or, scriitorul  vine în continuarea acestor cerințe. Cred că într-un viitor nu foarte îndepărtat editurile vor dispărea sau mai curând se vor transforma în simpli agenți de vânzări. Deja există numeroase platforme pe care oamenii își publică scrierile. Unele edituri au înființat deja biblioteci virtuale, iar nu peste mult probabil că scriitorul va fi plătit în funcție de numărul de căutări de pe platformă.

Cât privește restul societății, cred sincer că economia nu-și va reveni, prin metode clasice. Un prim pas ar fi reducerea formelor de opulență la care s-a ajuns. Mă refer aici la alcătuirea administrativă și politică, în primul rând. E momentul ca numărul parlamentarilor să fie redus drastic, ca pensiile speciale să dispară. E momentul să reînvățăm decența. Dar pentru toate acestea avem nevoie de atitudine civică. Să nu ne transformăm în soldați care distrug disciplinat lumea, numai pentru că ne aflăm în situație de criză, amenințați încă de molimă. Se aud lucruri înfricoșătoare. Prin subteranele societății deja circulă acele zvonuri care duc la prăbușirea cetății: se spune că se vor naționaliza proprietăți, că vor cădea monede, că nimic nu va mi fi rentabil. Dar dacă privim în urmă, toate ieșirile din criză s-au produs pentru că oamenii au inventat forme noi, pentru că a existat voluntariat, curbe de sacrificiu etc. Or, de câteva decenii am dus-o din criză în criză, din sacrificiu în sacrificiu. Este clar că acestea sunt doar căi de moment. O societate care nu mai funcționează nu poate fi reparată, ci schimbată radical. Tocmai de aceea am început cu școala, pentru că de la ea încep transformările adevărate, pe termen lung. Ca să eficientizez un sistem, e nevoie de viziune nouă, iar ea vine de la oameni care au ales, feriți de acele căi care duc la rutină, la greșelile vechi. Ieșirile din criză se fac cu oameni inventivi, novatori, cu supraviețuitori.


Scurtă biografie: DOINA RUŞTI este prozatoare contemporană, apreciată în mod unanim pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale.  Mai cunoscută, trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015), a fost precedată de alte două romane de succes, cu miză socială puternică: Fantoma din moară (2008) și Lizoanca (2009). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Logodnica (2017), Omulețul roșu (2010)  ș.a, precum și proză scurtă. 

Tradusă în numeroase limbi de circulație, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze și de recenzii laudative în numeroase publicații internaționale, între care El Mercurio (Santiago de Chille), Neue Zürcher Zeitung, Il Manifesto, Las Últimas Noticias, La Jornada (Mexico City), Stato Quotidiano, Turia, La Stampa, La Opinión, Beijing Daily, Il Libero, Magyar Nemzet, La Repubblica, Encyclopedia of Literary Cinematic Monsters (Routledge, New York) ș.a.

A fost recompensată cu mai multe premii literare românești, printre care Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române.

Este profesoară & scenaristă.

Pagină web: http://doinarusti.ro


Acest articol face parte din proiectul “România post-pandemică și antidotul digital”, o inițiativă a Fundației C.A.E.S.A.R.

Opiniile, conținutul și originalitatea contribuției sunt atribuite exclusiv autorului și nu reprezintă în mod necesar poziția Fundației C.A.E.S.A.R. sau a partenerilor săi.

Articolele redactate sub egida acestui proiect pot fi republicate doar cu condiția indicării sursei originale (link/trimitere către articolul de pe site-ul Fundației C.A.E.S.A.R., însoțit de textul “Acest articol face parte din proiectul “România post-pandemică și antidotul digital”, o inițiativă a Fundației C.A.E.S.A.R.”). Vă rugăm să ne trimiteți și un mail pe adresa contact@fundatiacaesar.ro pentru a ne înștiința de preluarea articolului.