Dragoș Preda

Posted on October 12, 2013 by administrator

Founder,
CAESAR Foundation

Domeniu principal de expertiză: Relații Externe
Spirit transdisciplinar, inițiator și co-organizator a numeroase proiecte sociale, culturale, educaționale din societatea civilă și din mediul public-privat din România, Dragoș Preda construiește și susține inițiative de impact în ceea ce privește transferul de cunoștințe inter-generațional, descoperirea și încurajarea talentelor noii generații.

Printre cele mai cunoscute proiecte se numără Forumul Educației, Gala Clasic e Fantastic, evenimente culturale precum: Biblioteca de carte românească de la Torino, Simfonism Scandinav de inspirație românească, expoziția de pictură Paris Vs București, etc., precum si numeroase conferinte axate pe rolul României în plan regional și international, în calitate de membru al Fundației EURISC / EURODEFENSE România, alumni UNAoC, etc.

Fondator al Clubului Roman pentru Relatii Externe, Diplomatie si Afaceri Europene (CRREDAE) și al Clubului pentru România, Dragoș Preda rămâne atașat de proiectul/ organizația de suflet: Liga Studenților Români din Străinatate (LSRS), ținând să reitereze sincere mulțumiri membriilor pentru călătoria minunată parcursă alături de aceștia.

Revenind de curând în țară pentru a II-a oară, după o bursă a Guvernului francez la Ecole Nationale d’Administration și un Master 2 în cadrul Paris 1 Pantheon-Sorbonne, Dragoș Preda continuă să fie implicat în numeroase organizații ale societății civile (Rotary Club Triumph, Graphis 122, Asociația Română a Bursierilor Guvernului Francez, IRSCA Gifted Education, etc.), participând în trecut la jurizarea unor evenimente precum UN Youth Delegate, Gala Premiilor în Educație, Gala Societății Civile, etc.

Dragoș Preda mai deține o diplomă de Licence și una de Maîtrise în cadrul Facultății de Științe Politice a Universitatii Paris 1 Pantheon-Sorbonne (2003-2005). Tot în cadrul acestei Universități a obținut, un an mai târziu (2006) diploma de Master 2 – recherche, în cadrul Facultății de Istorie – specializarea: Istoria Relatiilor Internationale. Continuând să fie convins că “… omul sfințește locul”, a ales, precum mulți tineri asemenea, să se întoarcă în țară după finalizarea studiilor, fiind în prezent consilier pe politici de apărare în cadrul MApN și (încă) doctorand (Relații Internationale) al Institutului de Istorie “Nicolae Iorga” din București.

“De la mii de kilometri depărtare, România se vede altfel, conturată de, poate, cel mai pur cuvânt românesc: DOR. Am realizat că pentru a înțelege mai bine un element, un lucru, o idee, trebuie să iei o oarecare distanță, pentru a avea capacitatea de a privi, în ansamblu. Da Vinci spunea: … detaliile creaza frumusetea, dar frumusetea nu este un detaliu, totdeauna am completat acest dicton cu frumusetea stă în armonia detaliilor.”

De ce LSRS și de ce CAESAR ? Pe scurt: din NOSTALGIE! Nostalgia clipelor de neuitat … a oamenilor minunați alături de care am forjat caracterul, temperat furiile și râs în clipe grele… ACASĂ rămâne ACASĂ și în limba noastră sună cel mai primitor…

Domenii de expertiză

Economie și Comerț: Comerț Exterior
Politică Internă: Administrație Publică | Cultură | Educație | Organizare Politică | Solidaritate Socială
Relații Externe: Afaceri Europene | NATO | Cooperare Regională | Relații Bilaterale | Securitate Internațională | Organizații Internaționale | Diplomație Publică | Diplomație Culturală | Drept Internațional Public | Cooperare pentru Dezvoltare
Știință și Tehnologie: Tehnologiile Informației și ale Comunicării
Alte domenii: Lupta Anti-Terorism | Tehnologie Nucleară și Dezarmament Nuclear | Securitate Cibernetică, Rețele de Calculatoare | Explorare Spațială, Securitate Spațială
Expertiză Regională: România | Uniunea Europeană | Europa | Europa de Est | Federația Rusă | America Centrală și de Sud | Orientul Mijlociu | Țările BRIC (Brazilia, Rusia, India, China)