[Piața Financiară] Daniel Farmache – Economia României: Ce contează cu adevărat pentru următorii 25 de ani

Posted on August 5, 2015 by administrator 6.158 Comments

Dani FarmacheCa finanțist pasionat de România, sunt tentat să dezbat multitudinea de chestiuni strict economico-financiare circulate, zilnic, de mass-media. Datoria statului, creșterea salariior bugetarilor, pensiile, conflictul dintre reducerea evaziunii fiscale și exagerările ANAF, toate aceste chestiuni consumă energiile guvernanților și ale cetățenilor. Desigur, ele sunt importante. Însă nici una dintre aceste teme nu afectează fundamental dezvoltarea economică a României de peste 25 de ani.

În realitate, succesul economiei țării depinde cu precădere de domenii mai puțin ”financiare”, care se măsoară pe perioade mult mai lungi decât simplul an fiscal și la care nici finanțiștii, nici guvernanții nu sunt obișnuiți să se gândească. România are nevoie de lideri capabili să vadă prioritățile economice pe termen lung și să se angajeze pe acest drum. Altfel, prinși în ”urgențele” clipei, riscăm să pierdem ani de dezvoltare și procente bune din PIB.

Mai întâi, este vorba de educație. Studiile arată că nici o variabilă din anul 1900 nu explică mai bine succesul PIB-ului în anul 2000 decât educația; iar acest trend va continua și în viitor. În plus, economiștii demonstrează că investiția în educație își menține cel mai bine beneficiul adus (poate fi ineficient să ai prea multe mașini, dar nu poți fi ”prea învățat”). În prezent, România încă cheltuiește doar jumătate decât minimul necesar pentru o dezvoltare decentă a educației. Guvernul ar trebui să privească educația nu ca pe o gaură în care se duc fondurile pentru măsuri ”urgente” (indiciu: imediat înainte de alegeri), ci ca pe principalul motor de creștere pentru termen lung. 6% din PIB pentru educație: aceasta este urgența.

În continuare, transporturile și infrastructura. Pentru țări emergente, precum România, este confirmat statistic că o infrastructură dezvoltată potențează cel mai mult creșterea economică – în primă fază chiar mai mult decât educația. Cu o accesare competentă a fondurilor europene și parafranzând cântecul, autostrăzile noastre, poate, se vor întâlni vreodată.

Apoi, un economist vizionar și creativ s-ar opri la Ministerul Tineretului și Sportului, însoțit de colegul de la educație. Cu o populație în curs de îmbătrânire și sedentară, statul nu își va putea permite, peste decenii, să deconteze toate cheltuielile de sănătate fără a crește incontrolabil datoria publică. Prevenția afecțiunilor prin educație sportivă și sport în masă, în condiții la nivel occidental, ar aduce un suflu proaspăt bugetului alocat sănătății. Însă ar sprijini și industria sportivă în sine, dând naștere la generații de Hagi și Halep.

În fine, cea mai dificilă oprire va fi la Ministerul Muncii. Estimare recentă: jumătate dintre copiii născuți în 2007 în UE vor trăi peste 100 de ani. În plus, după emigrare în masă și scăderea sporului natural, aflăm că, dacă în 1990 erau trei angajați la fiecare pensionar, acum raportul este 1:1. Coroborând informațiile, deducem că viitorul este sumbru pentru bugetul statului; datorie galopantă, tineri sufocați de taxe, pensionari fără trai decent. Creșterea vârstei de pensionare nu poate compensa aceste evoluții demografice. Compensarea trebuie să vină din productivitate. Iar pentru aceasta, trebuie să ne schimbăm profund abordarea față de întreaga viață productivă a oamenilor. În prezent, muncitorul din fabrică și managerii seniori din corporații sunt înlocuiți de mașinării, respectiv de tineri mai slab plătiți. Economic, este normal. Însă, în circumstanțele de mai sus, nu ne permitem ca productivitatea oamenilor să înceapă să scadă încă de la 40-50 de ani, care peste câteva decenii va reprezenta jumătatea vieții productive. Acești oameni, puși în valoare cum trebuie, sunt o mină de aur – prin experiența, maturitatea și luciditatea de care dispun. O schimbare de paradigmă este necesară, îndrăznesc să spun, la nivel mondial. Scheme de educație continuă (master la 50 de ani, de ce nu?); programe de reconvertire profesională; firme de recrutare nu numai pentru tinere, ci și pentru ”bătrâne” talente – toate trebuie să apară. Este imperios necesar ca România să se poziționeze din timp față de aceste mari trenduri.
Într-o misiune atât de complexă, finanțiștii guvernului nu trebuie să fie numai buni specialiști, ci și diplomați convingători și negociatori remarcabili. Ei trebuie să poată focusa atenția puterii de pe interesul pe termen scurt către cel pe termen lung. Este și în folosul lor. Critică este, totodată, reforma cu consimțământul întregii clase politice – care nu se răzgândește la o schimbare de putere. Pentru că a demonstrat toate aceste calități, reprezentantul Mexicului a obținut premiul Euromoney pentru ministrul de finanțe al anului 2014. Pe când și în România un ministru de asemenea calibru?

Este vital ca viitori noștri lideri să pună interesul pe termen lung al țării pe primul loc. Să se întrebe, înainte de culcare, dacă nu cumva au amânat reforma pe termen lung sub pretextul că au avut ”urgențe” de rezolvat. Dacă se culcă liniștiți, atunci România are o șansă mare să se dezvolte în versiunea sa cea mai bună.

Daniel Farmache lucrează în investment banking la o bancă de top din Londra. Din toamnă, își va continua MBA-ul la London Business School și MIT. A terminat cu First Class Honours în Finanțe și Bănci Universitatea din Reading, este licențiat și în drept și a absolvit toate examene calificării CFA. Daniel este membru al Fundației CAESAR din 2011.

6.158 comments